Cinci străini - inclusiv trei britanici -, eliberaţi toţi în cadrul unui schimb de prizonieri, în septembrie 2022, urmează să fie judecaţi - în contumacie - în Rusia, începând de la 31 mai, din cauză că au luptat de partea Kievului, anunţă un tribunal militar rus din Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, care urmează să-i judece, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Croatul Vjekoslav Prebeg, suedezul Matias Gustafsson şi britanicii Dylan Healy şi John Harding au fost inculpaţi cu privire la ”mercenariat” şi cu privire la faptul că au urmat o formare cu scopul de a comite ”acte teroriste”, anunţă un Tribunal Militar din Rostov-pe-Don (sud).

Alt britanic, Andrew Hill, a fost acuzat numai de ”mercenariat”, potrivit acestui tribunal.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

Potrivit Moscovei, cei cinci bărbaţi au fost luaţi prizonieri în timpul Bătăliei de la Mariupol, în primăvara lui 2022, pe când făceau parte din ”Regimentul Azov” - considerat o organizaţie teroristă de către Rusia, cu sediul la Mariupol, înainte ca acest oraş portuar să fie cucerit de către armata rusă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.